Piperul

Pimienta-2

Numele piper derivă din numele sanskrit pipali. Acesta a dat naştere grecescului peperi şi latinescului piper. În aproape toate limbile contemporane denumirea piperului provine din sursa latină. Exemplele includ piper în română, pepper în engleză, pepr în cehă, poivre în franceză, pfeffer în germana, etc. Dintre limbile europene doar cele iberice, pimienta în spaniolă şi pimenta în portugheză, au origine diferită.

Piperul este considerat a fi originar din pădurile musonice din India. Din acest motiv clima din regiunea pacifică este cea mai potrivită pentru cultivarea lui. Cei mai mari cultivatori de piper sunt Malaezia, Insula Borneo, India şi Brazilia.
Piperul este fructul unei plante caţărătoare, veşnic verde, ce atinge înălţimi de până la 8 metri în mod spontan, sau 4 metri în culturi. Planta de piper rodeşte începând din al optulea an de viaţă timp de 20 de ani, iar fructele sunt, în funcţie de stadiul de coacere, de culoare verzi sau roşii, asemantoare la forma cu coacazele. În funcţie de perioada de recoltare şi de prelucrare, piperul este de 4 feluri.

Piperul verde este recoltat înainte de coacere, murat în sare sau saramură de oţet sau congelat-uscat printr-un procedeu special, imediat dupa recoltare. Aroma piperului verde (cel mai aromatic dintre cele 4 tipuri) este potrivită cu carnea de vânat, porc şi miel, dar şi în sosuri pentru paste sau supe creme. Bucăţelele de căpşuni presărate cu piper verde zdrobit sunt considerate un desert rafinat.

Piperul negru este un piper recoltat necopt şi uscat la soare dupa ce a fost cules. În urma acestui proces devine negru şi dur ca textura, iute şi înţepător la gust şi miros. Piperul negru îşi scoate în evidenţă caracterul picant în sosuri, supe, fiin potrivit pentru carnea la gratar, dar şi pentru mâncărurile cu paste.

Piperul alb are boabe roşii, coapte, care se ţin la înmuiat o săptămână înainte de a li se îndepărta coaja. Apoi boabele sunt uscate la soare devenind galben-albicioase. Datorită caracterului său delicat, piperul alb este folosit la salate, la mâncărurile de peşte, sosuri fine sau brânzeturi.

Piperul roşu, când este cules, are boabe de culoare roz  şi nu este prelucrat, considerat a fi îmbinarea perfectă între dulce şi picant. Se pretează a fi folosit cu brânzeturile de capră, dar şi alături de fructe.

Piperul cayenne se obţine din diferite tipuri de ardei iuţi, se poate găsi uscat (întreg sau măcinat), sub forma de praf, sau ca ulei de ardei iuţi. Are un gust şi o aromă iute, se foloseşte la mâncărurile pe bază de carne; are un gust deosebit şi la limonadă, dar se foloseşte doar un mic praf.

În formă naturală, piperul nu are miros, gustul său intens este dat de subtanţa care îi poartă numele: piperina alcaloida.

Piperul rămâne cel mai popular condiment al lumii şi, în prezent, se regăseşte pe întreg globul, deşi a avut perioade, în îndelungata sa istorie, în care a fost exagerat de scump fiind cunoscut şi folosit ca un condiment rafinat în bucataria Imperiului Roman.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: