About

sigla

Nu de puţine ori arta a fost privită ca un privilegiu. Însă arta nu este un privilegiu, ea e o componentă fundamentală a vieţii noastre de fiecare zi. Deşi e unică, e contemplaţie pură şi visare, specifică celor mai complexe funcţii ale omului, afectivitatea şi gândirea, orice loc din geografia lumii este, şi poate deveni, un loc legitim al artei.

În spaţiul pe care l-am imaginat avem de-a face cu două tipuri de produse: produsul ca o consecinţă a unei procesualităţi naturale şi produsul ca rezultat material al reflexivităţii şi sensibilităţii umane. Ambele trec printr-un elaborat proces de creaţie pentru ca produsul finit să fie de înaltă calitate; arta continuă natura dincolo de limitele ei previzibile, îmbogăţeşte lumea cu noi realităţi, creează noi experienţe, în vreme ce produsele exotice, condimentele, colonialele trezesc simţurile, îmbogăţesc gustul, stimulează imaginaţia şi alimentează dorinţa firească de aventură. Colony Art îşi propune să aducă împreună cele două elemente, să arate că arta e în fiecare colţ de lume, parte a vieţii noastre cotidiene, şi să creeze un spaţiu în care cele două lumi, aparent diferite, se întâlnesc.

Totodată, Colony Art are şi un proiect curatorial, acela de a promova artişti mai puţin cunoscuţi (fără a se opri la zona artelor vizuale şi fără limită de vârstă) din Bucureşti, din ţară şi, pe cât posibil, din oricare altă parte a lumii.

Vă aşteptăm de marţi până sâmbătă, începând cu orele 10 până la orele 19, în Calea Călăraşilor nr. 34, sector 3, Bucureşti.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: